Noul Ford Kuga

NOUL FORD KUGA


Design de excepţie, eficienţă remarcabilă, mai mult decât capabil.


Disponibil cu cea mai recentă tehnologie electrică Plug-in Hybrid de la Ford pentru a vă oferi o experienţă silenţioasă şi sofisticată a condusului unui SUV cu o serie de tehnologii inteligente de asistenţă şi caracteristici perfecte pentru un stil de viaţă activ.



Tot ce este mai bun din ambele lumi


Indiferent de destinaţie, noul Kuga Plug-in Hybrid utilizează două surse de alimentare, pentru ca tu să ajungi la destinaţie cu cel mai mic consum de combustibil. Motorul electric avansat îţi permite să ai deplasări mai scurte, cu emisii zero şi poate fi încărcat în orice loc în care ai acces la o sursă de alimentare. Pentru deplasările mai lungi, motorul pe benzină, îţi garantează că poţi merge cât de mult doreşti şi ajută la reîncărcarea bateriei în timpul functionării. Acest Plug-in Hybrid nu e o opţiune de compromis, e tot ce este mai bun în ambele lumi.

Uşurează deplasarea în condiţii de trafic intens.


Tempomatul adaptiv inteligent menţine deplasarea la viteza aleasă. Dacă senzorul RADAR incorporat detectează un vehicul în faţă, va încetini vehiculul pentru a menţine distanţa de siguranţă. Apoi, odată ce drumul din faţă devine liber, sistemul va reaccelera automat până la viteza aleasă. Iar împreună cu Sistemul de Asistenţă pentru Menţinerea Benzii, care ajută la prevenirea depăşirii neintenţionate a liniilor de demarcaţie, îţi vor transforma călătoriile lungi în unele chiar şi mai plăcute.

Accesează o lume a conectivităţii


Noul Kuga este acum disponibil cu un modem integrat FordPass Connect ****, care îţi oferă o întreagă gamă de funcţii noi, pentru ca deplasările tale să treacă la un nivel superior de calitate. Beneficiezi de Wi-Fi ***** de până la 4G, pentru maximum zece dispozitive, trimiţi destinaţii către sistemul de navigare al maşinii direct de pe telefonul tău şi obţii în timp real actualizări privind traficul 1, pe toată durata deplasării. Funcţiile avansate de control de la distanţă îţi permit să controlezi şi monitorizezi noul Kuga de oriunde te-ai afla; foloseşte-ţi telefonul pentru a-ţi localiza vehiculul, pentru a-i bloca sau debloca uşile şi chiar pentru a-i porni motorul de la distanţă ca să îţi încălzească maşina în zilele friguroase.

Un sistem care protejează pietonii


Asistenţa la pre-coliziune, cu funcţia de detectare a pietonilor, utilizează o tehnologie cu camera pentru a scana drumul din faţă. În cazul unui pericol de coliziune cu un vehicul, un pieton sau un biciclist, sistemul te va avertiza. Dacă nu reacţionezi la timp, sistemul poate aplica în mod automat forţa totală de frânare pentru a reduce gravitatea unei coliziuni frontale, sau a o evita.

Scaunele flexibile, pe nevoile tale


Noul Kuga este conceput pentru a fi gata de orice, cu un nou design interior dinamic, care îţi oferă libertate extremă şi se adaptează la orice călătorie. Ai nevoie de mai mult spaţiu în portbagaj pentru o călătorie lungă sau preferi luxul unui spaţiu în plus pentru picioare, la scaunele din spate? Scaunele flexibile din spate glisează în faţă şi în spate, pentru a se potrivi nevoilor tale, aşa că nu vei avea nicio problemă să iei cu tine tot ce îţi e necesar.


Prin oraş sau pe drumuri de ţară şerpuite


Concepute pentru a combina stilul elegant şi randamentul puternic al SUV-ului: Noile sisteme ale modelului Ford Kuga, Tempomatul adaptiv inteligent, tracţiunea integrală şi Modurile de deplasare selectabile te ajută să îţi adaptezi experienţa de condus la orice condiţii rutiere.


Uşurează deplasarea în condiţii de trafic intens.


Tempomatul adaptiv inteligent, cu sistemul oprire-pornire iti permite sa setezi atat viteza de deplasare, cat si distanta fata de vehiculul din fata. Daca tempomatul detecteaza o incetinirea traficului, sistemul va mentine distanta prestabilita, chiar si atunci cand conditiile nu permit viteza de deplasare preferata. In caz de trafic intens, poate chiar sa opreasca complet. Cand drumul din fata se elibereaza, sistemul accelereaza automat din nou, pana la viteza aleasa, ceea ce il face ideal pentru a trece prin situatiile cu oprire-pornire frecventa in aglomeratia din mediile urbane. Disponibil cu sistemul Kuga de asistenta la mentinerea benzii, care te ajuta sa ramai centrat pe banda de autostrada, astfel incat acele calatorii lungi sa devina si mai placute.

Informaţii importante, cu doar o privire


Ecranul de la nivelul capului proiecteaza informatii cheie in campul tau vizual, astfel incat sa poti ramane cu ochii la drum. Fiind compatibil cu ochelarii de soare polarizati, imaginea clara si luminoasa iti poate afisa continutul dorit - inclusiv viteza vehiculului, navigatia, notificarile tempomatului si datele trimise de sistemul de recunoastere a semnelor de circulaţie.

Te ajută să vezi în viraje


Sistemul adaptiv de iluminat frontal al Kuga ofera o iluminare remarcabila in conditii variate. Aceste faruri atragatoare LED utilizeaza tehnologia camerei video pentru a monitoriza drumul din fata si a adapta modelele de lumina in consecinta.


Luminile predictive pentru curbe utilizeaza marcajele benzii pentru a detecta si ilumina curbele drumului, inainte de a intra in acestea. Lumina bazata pe semne detecteaza daca te apropii de un sens giratoriu sau de un indicator de oprire si adapteaza lumina farului astfel incat sa se potriveasca configuratiei drumului. Faza lunga fara stralucire regleaza unghiul farului pentru iluminare maxima; in timp ce camera frontala ajuta sistemul sa-i protejeze alti soferi de stralucire si sa iti mareasca la maximum vizibilitatea in curbe.

Lasă parcarea în sarcina Kuga


Parcarea pe o strada aglomerata sau intr-un spatiu ingust poate fi dificila. Dar cu sistemul Asistenta activa la parcare 2 al noului Ford Kuga este mai simplu decat ai putea crede. Disponibil pe modele cu transmisie automata, sistemul poate identifica un spatiu de parcare adecvat, apoi poate efectua automat toate manevrele de parcare si de iesire pentru tine. Se activeaza printr-o simpla apasare de buton si nu este nevoie sa conduci sau sa folosesti pedalele - masina se ocupa de toate pentru tine.

Te ajută să mergi în direcţia corectă


Alerta privind sensul de mers incorect utilizeaza o camera orientata in fata si informatii de la sistemul de navigatie ca sa detecteze daca te deplasezi in sensul gresit al traficului. In cazul in care conduci in sensul gresit, sistemul te avertizeaza vizual si auditiv, astfel incat sa poti opri si sa iei masuri necesare.


Aventura începe din interior


De la liniile fluide şi finisajele interioare învelite în piele rafinată, la priveliştea generoasă oferită de acoperişul de sticlă panoramic - o senzaţie de mişcare energizată curge prin fiecare detaliu de design al noului Kuga. Iar o serie de tehnologii sofisticate asistă şi îmbunătăţesc fiecare drum./h3>

Accesează o lume a conectivităţii


Disponibil cu modemul integrat FordPass Connect ****, noul Ford Kuga iti ofera o gama larga de functii noi, pentru ca deplasarile tale sa treaca la un nivel superior. Beneficiezi de Wi-Fi *****LTE 4G pentru pana la zece dispozitive; trimiti destinatii direct catre sistemul de navigatie direct de pe telefonul tau; si primesti informatii de trafic in timp real, pe toata durata deplasarii. Functiile avansate de la control de la distanta iti permit sa controlezi si sa monitorizezi Kuga oriunde te afli. Utilizeaza-ti telefonul pentru a-ti localiza vehiculul, pentru a bloca si debloca usile sau chiar pentru a porni motorul de la distanta ca sa iti incalzesti masina in zilele friguroase. Daca alegi un Plug-in Hybrid, poti verifica starea de incarcare a vehiculului tau direct de pe telefon, poti primi notificari legate de EV si poti revizui setarile de incarcare.

Hands-free cu SYNC 3


Ford SYNC 3 este un sistem avansat de ultima generatie, care iti permite sa ramani conectat si sa controlezi telefonul, sistemul audio si sistemul de navigatie prin comenzi vocale normale. Poti chiar sa accesezi o lista cu restaurantele din zona doar spunand "imi este foame". De asemenea, sistemul iti poate citi cu voce tare mesajele text. Ecranul tactil color raspunde la gesturi de tip "ciupire si glisare" pentru navigare intuitiva. SYNC 3 se conecteaza, de asemenea, la Apple CarPlay si la Android Auto, iar Applink te ajuta sa accesezi unele dintre aplicatiile preferate de pe smartphone-ul tau.

Acces la încărcare prin smartphone


In cazul in care alegi un Plug-in Hybrid, l-am creat astfel incat sa fie mai usor sa iti mentii noul Kuga incarcat. Ford lucreaza cu NewMotion, cea mai mare retea publica de incarcare din Europa. Acest parteneriat iti permite sa accesezi o serie de solutii suplimentare de incarcare prin intermediul smartphone-ului.


Poti localiza si naviga catre cele mai apropiate statii de incarcare si chiar sa platesti pentru asta in aplicatie.

Încărcare uşoară, la domiciliu


Vrei ca incarcarea la domiciliu a Plug-in Hybrid-ului tau sa fie cat mai rapida posibil? Te poate ajuta priza de perete Ford Wall-Box. Cu ajutorul unuia dintre partenerii nostri de instalare experti, te putem ajuta sa instalezi acasa o priza de perete Ford Wall-Box, de putere mai mare. Prizele de perete Ford Wall-Box ofera timpi de incarcare mai scurti, comparativ cu incarcarea prin prize conventionale.

Muzica, aşa cum ar trebui să se audă


Oricare ar fi preferintele tale, muzica merita sa sune asa cum a intentionat artistul. Cu sistemul audio personalizat de la B&O poti obtine asta de la noul tau Kuga. Configuratia avansata cu 10 difuzoare, de 575 wati, a fost dezvoltata si reglata fin special pentru Kuga de catre inginerii de sunet specialisti ai B&O. Asadar, da volumul mai tare si bucură-te de trupele si melodiile preferate in propria ta sala de concerte.

Nu mai scotoci dupa chei


Hayonul hands-free face ca accesul la compartimentul de incarcare al Kuga sa fie usor, chiar si atunci cand ai mainile ocupate. Cu brelocul KeyFree in buzunar sau in geanta, utilizezi pur si simplu o miscare usoara a piciorului sub centrul barei de protectie din spate, iar hayonul hands-free se va ridica fara ca tu sa fi atins nimic. De asemenea, acesta poate fi deschis si inchis si in timp ce te afli in interiorul masinii.

Lumea ta se deschide


Bucura-te de mai mult aer liber, din confortul noului tau Ford Kuga. Acoperisul panoramic cu panou dublu, actionat electric, te va face sa te cufunzi in peisajul inconjurator. Acoperisul se afla deasupra primului si celui de-al doilea rand de scaune, inundand interiorul cu lumina naturala si oferind aer din belsug atunci cand este deschis. Geamul glisant are, de asemenea, un strat reflectorizant solar pentru a mentine interiorul rece atunci cand este inchis, in timp ce parasolarul intern ofera umbra suplimentara atunci cand ai nevoie.


Reimaginează-ţi călătoria


Având disponibilă o serie de noi versiuni hibrid, precum şi opţiuni avansate de motoare pe benzină şi motorină, noul Ford Kuga ofera modalităţi mai noi, mai sustenabile şi mai economice de a vă bucură de condusul SUV-urilor.


Sustenabil. Silentios. Capabil


La fel de potrivite pentru strazile aglomerate ale orasului si pentru drumurile serpuite, de tara. Tehnologia avansata Plug-in Hybrid a lui Ford Kuga combina un motor electric, pe baza de baterie, cu motorul pe benzina Duratec, de 2,5 litri, oferind o putere hibrida combinata de 225 CP, impreuna cu un consum remarcabil de combustibil si cu emisii de CO2 de doar 32 g CO2/km (WLTP)/26 g CO2/km (NEDC).


Poti alege 4 stiluri de condus , deci poti decide daca acesta functioneaza cu energie de la motorul electric (EV Now), de la motorul pe benzina (EV Later), de la o combinatie a celor doua (EV Auto) sau prin utilizarea motorului pentru a reincarca bateria hibrida in timp ce conduci (EV Charge). Astfel, poti usura orice calatorie si, in acelasi timp, poti mentine condusul prin oras sustenabil, silentios si rafinat.

Reincarcare fara stres


Noul Ford Kuga Plug-in Hybrid ofera o autonomie impresionanta, exclusiv electrica, de pana la 56 km. Pentru a mari la maximum eficienta, sistemul utilizeaza o combinatie intre franarea regenerativa si puterea extrasa din motorul pe benzina pentru a extinde autonomiei in timp ce conduci.


Bateria hibrida poate fi reincarcata la majoritatea statiilor publice de incarcare. Alternativ, un cablu de incarcare casnic este furnizat impreuna cu vehiculul si poate fi utilizat oriunde ai acces la retea. Sau, ca accesoriu optional, priza de perete Ford ofera incarcare la domiciliu, cu viteza mai mare, capabila de o incarcare de la 0 la 100% in mai putin de 3,5 ore.

Asistenta suplimentara pentru motorul tau


Optiunea pe motorina Ford EcoBlue Hybrid a noului model Kuga integreaza un motor electric de mici dimensiuni, cu o baterie de 48 volti, pentru a imbunatati eficienta motorului.


Acesta este un motor electric de tip "mild-hybrid", care nu poate fi condus numai cu energie electrica. In schimb, motorul electric ofera un sprijin suplimentar motorului cu ardere atunci cand este necesar, ajutand atat la imbunatatirea consumului tau de combustibil, cat si la reducerea emisiilor.


Nu e nevoie sa conectezi vehiculul la o sursa de alimentare externa, deoarece blocul acumulator separat de 48 de volti care alimenteaza motorul electric este reincarcat in timp ce conduci. Franarea regenerativa functioneaza prin redirectionarea energiei de la frane inapoi in bateria Mild-Hybrid-ului.

Opţiunea pe motorină mai inteligentă


Preferi un motor diesel? Ford Kuga ofera o gama variata de motoare EcoBlue de 1.5l si 2.0l, integrand cea mai recenta tehnologie pe motorina pentru a imbunatati puterea, cuplul si economia, reducand in acelasi timp emisiile. Furnizand o putere impresionanta de 120 CP sau 190 CP, indiferent de motorul pe motorina ales, vei avea, de asemenea, optiunea unei transmisii automate, manuale sau avansate.

Schimbari ale treptelor de viteza manuale si rapide


Cutia de viteze manuala, cu 6 trepte, a lui Kuga are o capacitate mare de cuplu si asigura schimbari rapide si precise ale treptei de viteza. Pentru optimizarea consumului de combustibil, indicatorul luminos de schimbare a treptei de viteza din panoul de bord iti semnaleaza cand sa schimbi treapta de viteza.

Selectie lina a treptelor de viteza


Pentru modelele cu transmisie automata, schimbatorul de viteze rotativ, in forma de cadran, al lui Kuga iti ofera controlul complet al transmisiei avansate, cu 8 trepte de viteza, ceea ce iti permite sa selectezi perfect treptele de viteza, prin simpla rasucire a cadranului. Iar inlocuirea schimbatorului de viteze conventional elibereaza spatiu suplimentar, pentru un design interior mai curat, mai rafinat.

Imblanzeste fiecare teren


Strazi netede din oras sau drumuri serpuite de ţară: oriunde conduci, Kuga este construit pentru a mari la maximum controlul. Alege unul dintre cele cinci moduri de deplasare disponibile, care ajusteaza functionarea vehiculului pentru a se potrivi perfect conditiilor. Sistemul modifica sensibilitatea acceleratiei, a directiei si a suspensiei, lucrand in acelasi timp cu controlul tractiunii si al stabilitatii, pentru a oferi control optim in orice setare.


Selecteaza unul dintre modurile: "Normal", "Sport", "Umed/Alunecos", "Pista" sau, pentru eficienta maxima, modul "Eco". informatiile cheie sunt apoi afisate prin intermediul consolei de bord de 12,3", care comuta intre temele de culoare unice, in functie de modul de deplasare selectat.


Aici pentru a te proteja


De la alertarea ta privind potenţialele pericole de coliziune, la sisteme inteligente care te ajută să menţii tracţiunea şi stabilitatea: siguranţa ta este preocuparea noastră. Acesta este motivul pentru care noul Ford Kuga are ca dotare standard o serie de tehnologii inteligente de asistenţă, toate concepute pentru a te ajuta să te protejezi, să îţi protejezi familia, dar şi pe ceilalţi participanţi la trafic.


Un sistem care protejează pietonii


Asistenta la pre-coliziune, cu functia de detectare a pietonilor, utilizeaza o tehnologie cu camera pentru a scana drumul din fata. In cazul unui pericol de coliziune cu un vehicul, un pieton sau un biciclist, sistemul te va avertiza. Daca nu reactionezi la timp, sistemul poate aplica in mod automat forta totala de franare pentru a reduce gravitatea unei coliziuni frontale, sau a o evita.

Maximizează frânarea în caz de urgenţă


Sistemul de asistenta pentru franarea de urgenta este conceput sa recunoasca o situatie in care este necesara franarea de urgenta si sa optimizeze presiunea din sistemul de franare, pentru a asigura o putere maxima de oprire.

Ai control deplin


Controlul electronic al stabilitatii monitorizeaza constant progresul vehiculului tau. Folosind senzori avansati de la sistemele de franare cu anti-blocare roti si de control al tractiunii, acesta poate detecta cand un vehicul pierde din aderenta si poate aplica automat un impuls de franare pe roti separate, pentru a ajuta la stabilizarea masinii.


Pregătit pentru orice


Design exterior rafinat, contemporan. Spaţiu interior fexibil şi adaptabil. Noul Ford Kuga este vehiculul perfect pentru a scoate la suprafaţă simţul aventurier. Oferă o capacitate impresionantă de remorcare, de până la 2.100 kg, cu motorul diesel de 2.0l si 1.500 kg cu Plug-in Hybrid. Iar cu gama larga de accesorii de transport pe acoperiş, Ford Kuga este mai mult decât capabil să te ajute să te deplasezi în weekend.


Scaune spate flexibile, adaptabile


Designul interior dinamic al noului Ford Kuga iti ofera libertatea absoluta de a te adapta la fiecare calatorie. Ai nevoie de mai mult spatiu in portbagaj pentru o calatorie lunga sau preferi luxul unui spatiu in plus pentru picioare, la scaunele din spate? Scaunele flexibile din spate gliseaza inainte sau inapoi pentru a se potrivi nevoilor tale, marind capacitatea de depozitare din spate cu 67 litri atunci cand sunt rabatate, astfel incat nu vei avea nicio problema sa iei cu tine tot ce iti este necesar.

Şine plafon


Şinele pentru acoperis elegante, din aluminiu satinat sau cu finisaj negru, imbunatatesc aspectul impresionant de SUV al noului tau Ford Kuga; In acelasi timp, formeaza atasamentul de baza necesar pentru o serie de accesorii de transport pe acoperis.

Tracţiunea este super puterea lui


De la remorca mica, la rulota sau barca pe peridoc, cu ajutorul capacitatii impresionante de tractare de pana la 2.100 kg, noul Ford Kuga este mai mult decat capabil sa iti duca planurile de weekend departe.


Cârligul de remorcare optional, retractabil si cu actionare electrica, este pliabil manual, ca sa-l depozitezi usor atunci cand iti este necesar. Il declansezi printr-o simpla atingere de buton si-l retractezi printr-o actiune rapida si usoara. Un cârlig de remorcare complet detasabil este, de asemenea, disponibil in mod optional.

Spaţios şi practic


Uşurează incursiunile la cumparaturi si drumurile la scoala. Sau, de ce sa nu punem cateva biciclete in spate si sa mergem sa exploram? Scaunele flexibile, din spate ale Kuga si capacitatea de depozitare de pana la 1534 de litri iti asigura intotdeauna intreaga capacitate de depozitare de care vei avea nevoie.