Termeni şi condiţii


Site-ul www.fordroadhill.ro este proprietatea SC Roadhill Automotive SRL, dealer Ford autorizat în România, care deţine inclusiv acceptul pentru utilizarea informaţiilor, fotografiilor, spoturilor şi altor materiale folosite în construcţia acestui site.

Utilizarea acestui site este condiţionată de respectarea condiţiilor generale de acces şi utilizare, precum şi de respectarea ansamblului de legi aplicabile în România.


Drepturi de folosinţă


Reproducerile, imitările, utilizările sau aplicările parţiale sau integrale, pe hârtie sau digitale, ale materialelor prezente pe site-ul ww.fordroadhill.ro sunt permise doar cu condiţia ca ele să fie destinate strict folosinţei personale, excluzând orice utilizare în scopuri publicitare şi/sau comerciale şi/sau de informare, astfel încat să se conformeze legislaţiei privitoare la proprietatea intelectuală. În caz contrar, aceste acţiuni sunt strict interzise dacă nu s-a obţinut în prealabil acceptul de la SC Roadhill Automotive SRL  şi se constituie într-un delict de reproducere frauduloasă care se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare.


Informaţii despre produse şi servicii


Scopul acestui site îl reprezintă informarea tuturor celor interesaţi asupra produselor Ford comercializate pe piaţa din România, asupra serviciilor oferite şi asupra celor mai recente informaţii legate de marca Ford şi compania SC Roadhill Automotive SRL.

Informaţiile/materialele prezentate pe acest site sunt valabile la data publicării lor. Ele constituie o sursă de informare fără a reprezenta o ofertă fermă de a contracta sau o ofertă de vânzare-cumpărare a vreunui produs.

Politica Ford Company Motor / SC Roadhill Automotive SRL este una de evoluţie continuă. De aceea, SC Roadhill Automotive SRL îşi rezervă dreptul de a modifica oricând, fără notificare prealabilă, informaţiile prezentate pe acest site, inclusiv cele referitoare la preţuri, specificaţii tehnice, echipamente ale modelelor sau articolelor prezentate. În acest sens, pentru ultimele detalii, vă rugăm să consultaţi întotdeauna SC Roadhill Automotive SRL sau distribuitorii/reparatorii Ford autorizaţi.


Confidenţialitate


SC Roadhill Automotive SRL respectă dreptul la confidenţialitate al utilizatorilor site-ului. Informaţiile personale introduse prin intermediul acestui site vor fi utilizate pentru furnizarea produsului/serviciului solicitat şi pentru optimizarea vânzărilor/furnizării serviciilor, pentru activităţi de marketing, cercetări de piaţă, pentru gestionarea datelor privind vânzările şi pentru a vă contacta. Informaţiile personale ale utilizatorilor site-ului vor fi utilizate în conformitate cu legislaţia în vigoare şi nu vor fi transmise către persoane din afara reţelei Ford decât la solicitarea reprezentanţilor legii.

Pentru mai multe detalii vă rugăm vizitaţi secţiunea “Confidenţialitate”.


Newsletter


Când vă abonaţi la newsletter-ul nostru sau când introduceţi datele dumneavoastră oriunde pe site-ul www.fordroadhill.ro, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi colectate, procesate şi stocate numai pentru uzul nostru intern, în scopurile descrise mai sus. SC Roadhill Automotive SRL şi toţi partenerii acesteia vor trata datele furnizate de dumneavoastră în conformitate cu legislaţia referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Prin abonarea la newsletter-ul nostru, precum şi prin introducerea datelor dumneavoastră oriunde pe site-ul nostru, dumneavoastră autorizaţi colectarea, procesarea şi utilizarea datelor furnizate în scopurile menţionate anterior. Dacă doriţi să vă dezabonaţi de la newsletter-ul nostru vă rugăm să ne transmiteţi un e-mail fără conţinut la adresa dezabonare@fordroadhill.ro